Poveste cu zapada

De cand au inceput sa apara primii fulgi si pana in seara aceasta, au trecut trei zile... si tot nu s-au oprit sa cada. Mi-a fost dat sa vad un spectacol deosebit, cu bune si rele, asa cum e viata insasi: natura in toata splendoarea ei, in deplinatatea existentei sale netulburate de aroganta noastra; pe de alta parte omul, mic si neputincios, ignorant, malitios, hraparet, mandru si inconstient. Daca vom continua sa nu facem altceva decat sa aratam cu degetul inspre clasa politica sau edilii oraselor pentru situatia in care ne aflam, atunci ne meritam soarta. Exista insa si o alternativa cu adevarat viabila, aceea a criticii la persoana intai - tot ce putem face mai bun este sa incepem sa ne schimbam atitudinea, fiecare dintre noi, sa trecem la actiune si exemplu personal fara sa asteptam "minuni din cer". Cand vom renunta definitiv la nepasare, aroganta si nesimtire, cand vom trai alaturi de ceilalti precum intr-o mare familie, atunci lucrurile se vor schimba cu adevarat inspre bine. Pana atunci, va doresc o iarna ca-n povesti! Dar... a-propos, nu despre asta voiam sa va povestesc, ci despre frumusetea formelor imbracate in alb ;-)