Hellas, agapi mou

O serie de fotografii realizate în cele sase zile de septembrie petrecute în însorita Grecie. A fost o vacanta de neuitat...

Povestea întreagă o puteți afla aici :

Hellas, agapi mou (ITurism)

A murit uica Ionica Stepan...

Multi dintre dumneavoastra o sa va intrebati, pe buna dreptate, "Cine a fost Ionica Stepan?".
Pe scurt, pot sa va spun ca a fost ultimul olar din Binis si din Banatul montan... am intrebat in zona despre altii, insa nu am primit vreun raspuns. Nimeni nu stie despre existenta altui olar.
Iata cateva articole:
A murit Ionica Stepan, ultimul olar din Banat
si
Nemuritorul din Binis
Desi nefericitul eveniment a avut loc cu ceva luni de zile in urma (aprilie 2012), din pacate abia recent am aflat, intentionand sa-i mai fac o vizita anul acesta (ar fi fost a patra). Prima data i-am calcat pragul in iunie 2010, afland despre el din cercul de prieteni (unii dintre ei fiind interesati, ca si mine, de mestesugurile traditionale/populare). Am descins intr-un suflet la dansul, cu inima cat un purice, dornic sa descopar tainele olaritului traditional si sa imortalizez in cateva cadre iscusinta manuirii lutului, mostenita din vechime.
Au fost momente unice... nu era prima data cand vizitam un mester popular, insa nea' Ionica avea ceva din puritatea si farmecul de demult. Din cand in cand isi lua un scurt ragaz si ne povestea episoade traite de el in al doilea razboi mondial (in 1945, pe front) sau de pe vremea comunistilor. Cert este ca a umblat in toata lumea - dovada stau diplomele si expozitiile internationale la care a fost invitat si a participat. Prin arta pe care o crea, prin dibacia mainilor sale, prin gingasia cu care manuia lutul sau drag, Ionica Stepan a intrat cu demnitate pe taramul nemuririi.
In 2010 avea 88 ani si suferise o interventie chirurgicala serioasa (prostata)... la cateva luni de zile dupa aceasta ma aflam in curtea lui si il priveam stupefiat - se misca cu vioiciunea unui adolescent, era aproape neverosimil ce imi era dat sa vad. Povestea intruna despre trecutul sau, despre mestesugul nobil pe care il indragise atat de mult sau ne mai intreba una-alta despre noi. Un om tare volubil si deschis...
Inchei aici, nu inainte de a mentiona faptul ca ultima fotografie (2011, iarna, la poarta casei sale din Binis) este ultima imagine pe care o am cu Ionica Stepan. Cu mai putin de o jumatate de an inainte de a trece in eternitate, l-am regasit in plina activitate, in atelierul sau - el se pregatea febril pentru vizita unor copii aflati in zona, intr-o tabara artistica. Le lucrase cateva canute si fluierite celor mici...
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

   

  

 

  

 

  

    

Apus insangerat la Bobda

Sunt atat de trist in dimineata aceasta incat nici nu imi gasesc cuvintele...
Ieri am revenit (pentru a patra oara) in satul Bobda (jud. Timis), unde se afla biserica-mausoleu romano-catolica ctitorita de baronul de origine maghiara Csavossy. O revad dupa aproape un an, timp in care am sperat ca Dumnezeu sa reuseasca sa-i constientizeze pe oameni de valoarea si frumusetea acestui lacas de cult aflat in declin vertiginos. Nu s-a intamplat astfel... sau, cine stie, poate doar pentru mine si alti doi-trei dintre visatorii care au mai scris pe internet mai reprezinta o valoare. Pentru restul lumii insa, nu mai face doi bani. Eu nici macar nu sunt de confesiune romano-catolica. Dar ce conteaza asta? Intotdeauna am apreciat si respectat orice forma de manifestare a credintei in Dumnezeu si am admirat lacasurile de inchinare ale credinciosilor de pretutindeni. Exista suficient de multe astfel de cladiri in lumea intreaga iar unele dintre ele sunt adevarate capodopere. In umila mea opinie, mausoleul din Bobda se afla (inca) si el in aceasta categorie elitista.
Am scris despre biserica din Bobda acum doi ani, pentru prima data:

The mausoleum from Bobda village    <<< fotografiile sunt facute in decursul a doi ani, in diferite anotimpuri.

Tot in aceeasi perioada am trimis cateva mail-uri in tara (minister) si strainatate (Ungaria), pentru a incerca sa indrept atentia celor avizati inspre acest monument decadent. Nu am primit nici macar un rand de text ca raspuns la jalbele mele. De ce am scris catre Ungaria?
Aveti raspunsul aici:

Mausoleul din Bobda      <<< paragraful "Istorie"

si

Basilica din Esztergom

Am sperat ca macar ei, in virtutea "infratirii" dintre cele doua biserici, sa aibe vreo initiativa, un sfat binevenit sau macar un simplu raspuns la scrisoarea mea...

Sa revin insa la scurta mea vizita de ieri: in afara de starea de degradare tot mai avansata, am constatat cu nespusa indignare faptul ca au fost... luate (nu gasesc verbul potrivit care sa descrie actiunea petrecuta) vitraliile - demontate si duse in alta parte. Aflasem despre asta de la o prietena care e preocupata, precum sunt si eu, de soarta bisericii (am vrut insa sa ma conving cu ochii mei). Din cate am inteles la fata locului, din spusele catorva localnici, parohul romano-catolic din Jimbolia ar fi condus aceasta operatiune - daca gresesc, Dumnezeu sa ma ierte! Nimeni nu stie "de ce" s-a intamplat acest lucru, nu a fost anuntat nimic in prealabil sau nu s-a oferit ulterior nimanui nici o explicatie. Nici autoritatile nu au intervenit.
Stau inmarmurit si privesc plexiglass-ul ordinar care inlocuieste acum cele doua superbe vitralii (stanga si dreapta altarului) de acum un an... si refuz sa ma adaptez realitatii. Am in fata ochilor razele rosiatice ale soarelui in apus ce altadata dadeau viata culorilor si animau personajele biblice reliefate in vitraliile vechi de mai bine de un secol. Aseara, razele soarelui colorau banal plasticul fixat in perete...
Pentru a desfiinta orice speculatie cu privire la originea vitraliilor (Milano, etc.), va rog sa vizionati una din fotografiile mele (ce reprezinta un detaliu) din primul link de mai sus, care atesta faptul ca sunt fabricate la Muenchen. Iata si fabricantul:

Mayer’sche Hofkunstanstalt

Asadar, frumoasele vitralii au fost create cu multa iscusinta la Muenchen, in sec.XIX., la "Institutul de Arta Crestina in folosul Bisericii". Acum cateva luni de zile insa cladirea a fost de-a dreptul despuiata de aceste ferestre, care au fost printre ultimele obiecte de cult ramase in biserica. Astazi au mai ramas altarul si cateva banci de lemn. N-am mai gasit nici pietrele funerare din marmura neagra ale sotilor Csavossy... de-a lungul anilor a fost pradata, despuiata, pangarita si, cel mai tragic dintre toate, uitata - aceasta tocmai sub privirile noastre nepasatoare, zi de zi.
Am reusit totusi sa realizez cateva imagini, ingrozit de perspectiva viitorului.
Planuri mici pentru un viitor mare: imi doresc ca impreuna cu alti cativa amici fotografi sa realizam un vernisaj cu imaginile surprinse in acesti ani, in speranta sensibilizarii opiniei publice si a celor de la patrimoniu/minister. Voi reveni cu amanunte.

La plecare, silueta bisericii s-a stins incet, in apus, sub privirea mea inghetata.
Divinum auxilium maneat semper nobiscum!

  

  

    

 

     

"Drumurile noastre toate..."

       Cand am ales titlul acestui articol, gandul m-a dus la piesa (dramatica) cu acelasi nume a lui Dan Spataru...
       Nu doresc sa deviez conținutul și scopul acestui mic blog, însă câteodată pur și simplu nu ma pot abține sa nu scriu despre acest gen de realitate. In fond, asta e tot ce pot sa fac. Uneori mai fac și reclamații sau sesizări...
       Începând de vineri (20.07.2012) dimineață (cel putin atunci am văzut pentru prima oara, cu ochii mei), de când au început decaparea vechii suprafețe de rulare, sensul giratoriu "de la AEM" a devenit un coșmar trăit aievea de către toți participanții la trafic care, vrând-nevrând, au fost nevoiți sa treacă prin acest punct "nevralgic" al traficului timișorean. Pentru a va oferi și un exemplu - astăzi, cineva mi-a spus ca pentru a parcurge cu mașina distanta de la Lisa Draexlmaier pana la Calea Urseni (350-400m) i-au fost necesare treizeci (30) de minute! Va puteți imagina asa ceva?
       Cu siguranță nu sunt singurul care a surprins uneori asemenea lucrări de reparație-întreținere a drumurilor în alte tari europene - ei bine, firmele însărcinate cu astfel de operațiuni își programează și executa lucrările... noaptea. Da, după miezul nopții! Atunci când traficul este aproape zero, când nu exista șanse ca totul sa se transforme într-un uriaș circ cu claxoane, înjurături, nervi încordați la maxim și sute de autovehicule blocate (cozi de peste 100m) dinspre toate cele patru direcții de mers ale sensului giratoriu și-asa foarte aglomerat în majoritatea timpului.
       Toate imaginile pe care le-am surprins astăzi, 24.07.2012, reflecta în mare măsură situația din celelalte zile, începând de vineri. Ba chiar mai tragic - până astăzi se circula pe o singura banda, maxim doua! Oricum, dinamica era aproximativ aceeași - angajații firmei răspunzătoare de acest dezastru - Drumco S.A. - se mișcau într-un ritm amețitor... de lent iar sutele de participanți la trafic staționau, de-a dreptul înnebuniți, din cauza blocajului imens.
       Vineri, 20.07.2012, după ce am reușit sa ies din vâltoare, am sunat imediat la primăria Timișoarei, unde o doamna binevoitoare mi-a preluat și înregistrat reclamația. Atât! Nicio schimbare de atunci... refuz sa cred ca sunt singurul care a reacționat la aceasta situație. Cu toate acestea, de cinci zile (!), totul se desfășoară sub semnul aceleiași arogante, neglijente, batjocuri, lipsei de respect și nu în ultimul rând a ridicolului!
       Chiar nu exista nicio autoritate în acest oraș (european?!?!?!) care sa constate aceasta incalificabila batjocura și sa tragă la răspundere pe cei vinovați??? Cat vom mai asista la astfel de situații de domeniul absurdului? Nu mai aduc în discuție calitatea lucrării, efectuata într-un asemenea mod...
       Îmi închei pledoaria aici, nu înainte însă de a va oferi un link catre un articol, din punctul meu de vedere destul de edificator. NU cunosc situația actuala a acestei firme și sincer sa fiu, nici nu ma interesează! Tragic este faptul ca ÎNCĂ SE POATE întâmpla asa ceva.
      Sa avem drumuri bune!

Ziarul Banateanul - "FREGATELE BANATULUI"

P.S. : sunt profund indignat de lipsa de reacție a ziarelor online locale! Tion, Agenda, unde sunteți??? Despre televiziuni nu pot sa ma pronunț pentru ca nu le mai urmăresc...

Parcul Rozelor

       Am observat uneori, in trecere, in decursul celor unsprezece luni de modernizare, evolutia lucrarilor in acest frumos parc al Timisoarei. Cred ca ritmul a fost bun iar rezultatul este peste masura asteptarilor mele. Abia recent am citit si articolul din care am aflat ca finantarea este tot "made in UE":

Reabilitarea Parcului Rozelor (sursa: ziarul "Adevarul")

      Ca o ironie a istoriei, imi vin acum in minte alte doua "creatii" ale imperiului austro-ungar de pe teritoriul Romaniei (daca nu in toate cazurile in mod direct, cel putin prin diversele sale influente) care inca mai supravietuiesc, prin gratie divina sau revitalizare finantata de... oare cine? Tot UE... este vorba despre Herculane si, la o scara mai mica dar nu mai putin important, parcul dendrologic de la Bazos (despre care voi scrie curand cateva randuri). Ce ma bucura insa este faptul ca avem totusi parte de intamplari fericite, cum este cazul acestui proiect - la o privire mai atenta putem deduce ca s-au investit aici nu numai foarte multi bani ci si multa sudoare. Totodata cred ca ne-am obisnuit in ultimii ani sa fim (prea) carcotasi si sa incetam a mai vedea si micile "minuni" care iata, se intampla sub ochii nostri (larg inchisi). Sigur, de vina este supra-intoxicarea cu stiri si emisiuni media care nu ne ofera nimic "de bine". In egala masura, NOI suntem cei care putem face diferenta si putem discerne.
      Sa nu deviez insa de la subiect... printr-o pura si fericita intamplare am vizitat ieri Parcul Rozelor: am fost si sunt inca foarte placut impresionat de reusita acestui proiect. Pot sintetiza in cateva cuvinte: o frumoasa renastere. Va invit sa pasiti cu incredere si speranta in perimetrul
parcului, pentru a va convinge de cele afirmate mai sus.
       Vivat Timisoara!