Povestea întreagă o puteți afla aici :
Hellas, agapi mou (ITurism)
A few words...
- Gabi
- My passion is photography. I am practicing it as a hobby and my camera is always with me, wherever I go...
luni, 1 octombrie 2012
Hellas, agapi mou
O serie de fotografii realizate în cele sase zile de septembrie petrecute în însorita Grecie. A fost o vacanta de neuitat...
Povestea întreagă o puteți afla aici :
Hellas, agapi mou (ITurism)
Povestea întreagă o puteți afla aici :
Hellas, agapi mou (ITurism)
luni, 3 septembrie 2012
A murit uica Ionica Stepan...
Multi dintre dumneavoastra o sa va intrebati, pe buna dreptate, "Cine a fost Ionica Stepan?".
Pe scurt, pot sa va spun ca a fost ultimul olar din Binis si din Banatul montan... am intrebat in zona despre altii, insa nu am primit vreun raspuns. Nimeni nu stie despre existenta altui olar.
Iata cateva articole:
A murit Ionica Stepan, ultimul olar din Banat
si
Nemuritorul din Binis
Desi nefericitul eveniment a avut loc cu ceva luni de zile in urma (aprilie 2012), din pacate abia recent am aflat, intentionand sa-i mai fac o vizita anul acesta (ar fi fost a patra). Prima data i-am calcat pragul in iunie 2010, afland despre el din cercul de prieteni (unii dintre ei fiind interesati, ca si mine, de mestesugurile traditionale/populare). Am descins intr-un suflet la dansul, cu inima cat un purice, dornic sa descopar tainele olaritului traditional si sa imortalizez in cateva cadre iscusinta manuirii lutului, mostenita din vechime.
Au fost momente unice... nu era prima data cand vizitam un mester popular, insa nea' Ionica avea ceva din puritatea si farmecul de demult. Din cand in cand isi lua un scurt ragaz si ne povestea episoade traite de el in al doilea razboi mondial (in 1945, pe front) sau de pe vremea comunistilor. Cert este ca a umblat in toata lumea - dovada stau diplomele si expozitiile internationale la care a fost invitat si a participat. Prin arta pe care o crea, prin dibacia mainilor sale, prin gingasia cu care manuia lutul sau drag, Ionica Stepan a intrat cu demnitate pe taramul nemuririi.
In 2010 avea 88 ani si suferise o interventie chirurgicala serioasa (prostata)... la cateva luni de zile dupa aceasta ma aflam in curtea lui si il priveam stupefiat - se misca cu vioiciunea unui adolescent, era aproape neverosimil ce imi era dat sa vad. Povestea intruna despre trecutul sau, despre mestesugul nobil pe care il indragise atat de mult sau ne mai intreba una-alta despre noi. Un om tare volubil si deschis...
Inchei aici, nu inainte de a mentiona faptul ca ultima fotografie (2011, iarna, la poarta casei sale din Binis) este ultima imagine pe care o am cu Ionica Stepan. Cu mai putin de o jumatate de an inainte de a trece in eternitate, l-am regasit in plina activitate, in atelierul sau - el se pregatea febril pentru vizita unor copii aflati in zona, intr-o tabara artistica. Le lucrase cateva canute si fluierite celor mici...
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Pe scurt, pot sa va spun ca a fost ultimul olar din Binis si din Banatul montan... am intrebat in zona despre altii, insa nu am primit vreun raspuns. Nimeni nu stie despre existenta altui olar.
Iata cateva articole:
A murit Ionica Stepan, ultimul olar din Banat
si
Nemuritorul din Binis
Desi nefericitul eveniment a avut loc cu ceva luni de zile in urma (aprilie 2012), din pacate abia recent am aflat, intentionand sa-i mai fac o vizita anul acesta (ar fi fost a patra). Prima data i-am calcat pragul in iunie 2010, afland despre el din cercul de prieteni (unii dintre ei fiind interesati, ca si mine, de mestesugurile traditionale/populare). Am descins intr-un suflet la dansul, cu inima cat un purice, dornic sa descopar tainele olaritului traditional si sa imortalizez in cateva cadre iscusinta manuirii lutului, mostenita din vechime.
Au fost momente unice... nu era prima data cand vizitam un mester popular, insa nea' Ionica avea ceva din puritatea si farmecul de demult. Din cand in cand isi lua un scurt ragaz si ne povestea episoade traite de el in al doilea razboi mondial (in 1945, pe front) sau de pe vremea comunistilor. Cert este ca a umblat in toata lumea - dovada stau diplomele si expozitiile internationale la care a fost invitat si a participat. Prin arta pe care o crea, prin dibacia mainilor sale, prin gingasia cu care manuia lutul sau drag, Ionica Stepan a intrat cu demnitate pe taramul nemuririi.
In 2010 avea 88 ani si suferise o interventie chirurgicala serioasa (prostata)... la cateva luni de zile dupa aceasta ma aflam in curtea lui si il priveam stupefiat - se misca cu vioiciunea unui adolescent, era aproape neverosimil ce imi era dat sa vad. Povestea intruna despre trecutul sau, despre mestesugul nobil pe care il indragise atat de mult sau ne mai intreba una-alta despre noi. Un om tare volubil si deschis...
Inchei aici, nu inainte de a mentiona faptul ca ultima fotografie (2011, iarna, la poarta casei sale din Binis) este ultima imagine pe care o am cu Ionica Stepan. Cu mai putin de o jumatate de an inainte de a trece in eternitate, l-am regasit in plina activitate, in atelierul sau - el se pregatea febril pentru vizita unor copii aflati in zona, intr-o tabara artistica. Le lucrase cateva canute si fluierite celor mici...
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
miercuri, 15 august 2012
Apus insangerat la Bobda
Sunt atat de trist in dimineata aceasta incat nici nu imi gasesc cuvintele...
Ieri am revenit (pentru a patra oara) in satul Bobda (jud. Timis), unde se afla biserica-mausoleu romano-catolica ctitorita de baronul de origine maghiara Csavossy. O revad dupa aproape un an, timp in care am sperat ca Dumnezeu sa reuseasca sa-i constientizeze pe oameni de valoarea si frumusetea acestui lacas de cult aflat in declin vertiginos. Nu s-a intamplat astfel... sau, cine stie, poate doar pentru mine si alti doi-trei dintre visatorii care au mai scris pe internet mai reprezinta o valoare. Pentru restul lumii insa, nu mai face doi bani. Eu nici macar nu sunt de confesiune romano-catolica. Dar ce conteaza asta? Intotdeauna am apreciat si respectat orice forma de manifestare a credintei in Dumnezeu si am admirat lacasurile de inchinare ale credinciosilor de pretutindeni. Exista suficient de multe astfel de cladiri in lumea intreaga iar unele dintre ele sunt adevarate capodopere. In umila mea opinie, mausoleul din Bobda se afla (inca) si el in aceasta categorie elitista.
Am scris despre biserica din Bobda acum doi ani, pentru prima data:
The mausoleum from Bobda village <<< fotografiile sunt facute in decursul a doi ani, in diferite anotimpuri.
Tot in aceeasi perioada am trimis cateva mail-uri in tara (minister) si strainatate (Ungaria), pentru a incerca sa indrept atentia celor avizati inspre acest monument decadent. Nu am primit nici macar un rand de text ca raspuns la jalbele mele. De ce am scris catre Ungaria?
Aveti raspunsul aici:
Mausoleul din Bobda <<< paragraful "Istorie"
si
Basilica din Esztergom
Am sperat ca macar ei, in virtutea "infratirii" dintre cele doua biserici, sa aibe vreo initiativa, un sfat binevenit sau macar un simplu raspuns la scrisoarea mea...
Sa revin insa la scurta mea vizita de ieri: in afara de starea de degradare tot mai avansata, am constatat cu nespusa indignare faptul ca au fost... luate (nu gasesc verbul potrivit care sa descrie actiunea petrecuta) vitraliile - demontate si duse in alta parte. Aflasem despre asta de la o prietena care e preocupata, precum sunt si eu, de soarta bisericii (am vrut insa sa ma conving cu ochii mei). Din cate am inteles la fata locului, din spusele catorva localnici, parohul romano-catolic din Jimbolia ar fi condus aceasta operatiune - daca gresesc, Dumnezeu sa ma ierte! Nimeni nu stie "de ce" s-a intamplat acest lucru, nu a fost anuntat nimic in prealabil sau nu s-a oferit ulterior nimanui nici o explicatie. Nici autoritatile nu au intervenit.
Stau inmarmurit si privesc plexiglass-ul ordinar care inlocuieste acum cele doua superbe vitralii (stanga si dreapta altarului) de acum un an... si refuz sa ma adaptez realitatii. Am in fata ochilor razele rosiatice ale soarelui in apus ce altadata dadeau viata culorilor si animau personajele biblice reliefate in vitraliile vechi de mai bine de un secol. Aseara, razele soarelui colorau banal plasticul fixat in perete...
Pentru a desfiinta orice speculatie cu privire la originea vitraliilor (Milano, etc.), va rog sa vizionati una din fotografiile mele (ce reprezinta un detaliu) din primul link de mai sus, care atesta faptul ca sunt fabricate la Muenchen. Iata si fabricantul:
Mayer’sche Hofkunstanstalt
Asadar, frumoasele vitralii au fost create cu multa iscusinta la Muenchen, in sec.XIX., la "Institutul de Arta Crestina in folosul Bisericii". Acum cateva luni de zile insa cladirea a fost de-a dreptul despuiata de aceste ferestre, care au fost printre ultimele obiecte de cult ramase in biserica. Astazi au mai ramas altarul si cateva banci de lemn. N-am mai gasit nici pietrele funerare din marmura neagra ale sotilor Csavossy... de-a lungul anilor a fost pradata, despuiata, pangarita si, cel mai tragic dintre toate, uitata - aceasta tocmai sub privirile noastre nepasatoare, zi de zi.
Am reusit totusi sa realizez cateva imagini, ingrozit de perspectiva viitorului.
Planuri mici pentru un viitor mare: imi doresc ca impreuna cu alti cativa amici fotografi sa realizam un vernisaj cu imaginile surprinse in acesti ani, in speranta sensibilizarii opiniei publice si a celor de la patrimoniu/minister. Voi reveni cu amanunte.
La plecare, silueta bisericii s-a stins incet, in apus, sub privirea mea inghetata.
Divinum auxilium maneat semper nobiscum!
Ieri am revenit (pentru a patra oara) in satul Bobda (jud. Timis), unde se afla biserica-mausoleu romano-catolica ctitorita de baronul de origine maghiara Csavossy. O revad dupa aproape un an, timp in care am sperat ca Dumnezeu sa reuseasca sa-i constientizeze pe oameni de valoarea si frumusetea acestui lacas de cult aflat in declin vertiginos. Nu s-a intamplat astfel... sau, cine stie, poate doar pentru mine si alti doi-trei dintre visatorii care au mai scris pe internet mai reprezinta o valoare. Pentru restul lumii insa, nu mai face doi bani. Eu nici macar nu sunt de confesiune romano-catolica. Dar ce conteaza asta? Intotdeauna am apreciat si respectat orice forma de manifestare a credintei in Dumnezeu si am admirat lacasurile de inchinare ale credinciosilor de pretutindeni. Exista suficient de multe astfel de cladiri in lumea intreaga iar unele dintre ele sunt adevarate capodopere. In umila mea opinie, mausoleul din Bobda se afla (inca) si el in aceasta categorie elitista.
Am scris despre biserica din Bobda acum doi ani, pentru prima data:
The mausoleum from Bobda village <<< fotografiile sunt facute in decursul a doi ani, in diferite anotimpuri.
Tot in aceeasi perioada am trimis cateva mail-uri in tara (minister) si strainatate (Ungaria), pentru a incerca sa indrept atentia celor avizati inspre acest monument decadent. Nu am primit nici macar un rand de text ca raspuns la jalbele mele. De ce am scris catre Ungaria?
Aveti raspunsul aici:
Mausoleul din Bobda <<< paragraful "Istorie"
si
Basilica din Esztergom
Am sperat ca macar ei, in virtutea "infratirii" dintre cele doua biserici, sa aibe vreo initiativa, un sfat binevenit sau macar un simplu raspuns la scrisoarea mea...
Sa revin insa la scurta mea vizita de ieri: in afara de starea de degradare tot mai avansata, am constatat cu nespusa indignare faptul ca au fost... luate (nu gasesc verbul potrivit care sa descrie actiunea petrecuta) vitraliile - demontate si duse in alta parte. Aflasem despre asta de la o prietena care e preocupata, precum sunt si eu, de soarta bisericii (am vrut insa sa ma conving cu ochii mei). Din cate am inteles la fata locului, din spusele catorva localnici, parohul romano-catolic din Jimbolia ar fi condus aceasta operatiune - daca gresesc, Dumnezeu sa ma ierte! Nimeni nu stie "de ce" s-a intamplat acest lucru, nu a fost anuntat nimic in prealabil sau nu s-a oferit ulterior nimanui nici o explicatie. Nici autoritatile nu au intervenit.
Stau inmarmurit si privesc plexiglass-ul ordinar care inlocuieste acum cele doua superbe vitralii (stanga si dreapta altarului) de acum un an... si refuz sa ma adaptez realitatii. Am in fata ochilor razele rosiatice ale soarelui in apus ce altadata dadeau viata culorilor si animau personajele biblice reliefate in vitraliile vechi de mai bine de un secol. Aseara, razele soarelui colorau banal plasticul fixat in perete...
Pentru a desfiinta orice speculatie cu privire la originea vitraliilor (Milano, etc.), va rog sa vizionati una din fotografiile mele (ce reprezinta un detaliu) din primul link de mai sus, care atesta faptul ca sunt fabricate la Muenchen. Iata si fabricantul:
Mayer’sche Hofkunstanstalt
Asadar, frumoasele vitralii au fost create cu multa iscusinta la Muenchen, in sec.XIX., la "Institutul de Arta Crestina in folosul Bisericii". Acum cateva luni de zile insa cladirea a fost de-a dreptul despuiata de aceste ferestre, care au fost printre ultimele obiecte de cult ramase in biserica. Astazi au mai ramas altarul si cateva banci de lemn. N-am mai gasit nici pietrele funerare din marmura neagra ale sotilor Csavossy... de-a lungul anilor a fost pradata, despuiata, pangarita si, cel mai tragic dintre toate, uitata - aceasta tocmai sub privirile noastre nepasatoare, zi de zi.
Am reusit totusi sa realizez cateva imagini, ingrozit de perspectiva viitorului.
Planuri mici pentru un viitor mare: imi doresc ca impreuna cu alti cativa amici fotografi sa realizam un vernisaj cu imaginile surprinse in acesti ani, in speranta sensibilizarii opiniei publice si a celor de la patrimoniu/minister. Voi reveni cu amanunte.
La plecare, silueta bisericii s-a stins incet, in apus, sub privirea mea inghetata.
Divinum auxilium maneat semper nobiscum!
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)