Rosia Montana

Fara sa adaug prea multe comentarii, as vrea sa va prezint un film documentar despre Rosia Montana si scandalul exploatarii miniere bazat pe cianura (film pe care l-am primit ca recomandare la randul meu pe E-Mail, abonat fiind la EcoMagazin).
Stiu ca sunt pareri pro si contra si in randul nostru, al oamenilor de buna-credinta, fara niciun interes in zona altul decat "binele" localnicilor si al cresterii zonei din punct de vedere turistico-economic.
Stiu ca traim intr-o societate capitalista, in care trebuie sa incurajam investitiile (straine sau nu) si sa ne exploatam potentialul... insa in momentul in care aceste reguli ale jocului aduc cu sine destramarea si distrugerea familiilor si a comunitatilor intregi, atunci cand se calca literalmente peste cadavre, cand se face apel la corupere, intimidare, amenintari cu moartea si alte asemenea metode "psihologice", cand lipsa comunicarii si a transparentei sau chiar dezinformarea iau locul adevarului inseamna ca undeva s-a strecurat o eroare, ceva este profund gresit in acel rationament! Numai cine nu cunoaste oamenii de la tara poate gandi ca dislocarea unei comunitati intregi, care exista de veacuri pe acele meleaguri in armonie cu Dumnezeu si natura, poate aduce ceva bun, ca oamenii aceia se vor adapta brusc si "fara probleme" intr-un mediu modern, urban, un peisaj si mod de viata totalmente strain lor.
Spre deosebire de noi, oamenii, natura se reface in timp mai mult sau mai putin indelungat, in urma distrugerilor noastre, isi reintra indiscutabil in drepturi - e o certitudine dovedita de istoria insasi. Insa ranile adanci provocate de aceasta "dezvoltare" in sufletele oamenilor de acolo nu vor putea fi vindecate. Degradarea morala, spirituala, fizica chiar, separarea sau distrugerea unitatii familiei si comunitatii milenare sunt de multe ori ireversibile!


Care este oare pretul pe care suntem dispusi sa-l platim pentru o punga cu bani?!?

Va indemn sa urmariti cu atentie acest film, in opinia mea excelent realizat, produs de Fabian Daub, un cetatean german caruia in mod evident ii pasa de drama care se desfasoara acolo de cativa ani buni, spre deosebire de multi dintre noi, romanii.

Articolul din EcoMagazin, unde veti gasi si filmul (se poate viziona in formatul HighDefinition!):

http://www.ecomagazin.ro/rosia-montana-pe-youtube/


P.S. : Eu insumi am fost la Geamana (in apropiere de Rosia), alaturi de cativa prieteni, acum aproximativ doi ani de zile, pentru a vedea cu ochii nostri adevarul (voi posta curand imagini intr-un continuare a acestui articol). Am stat de vorba cu oameni, din putinii care mai ramasesera in jurul lacului de steril de cupru (cateva familii). Pe langa durerea lor care se poate citi doar din privire, peisajul inconjurator este cumplit! Mult mai inspaimantator decat ceea ce putem percepe prin intermediul ecranului TV. Va indemn sa mergeti acolo, sa descoperiti singuri adevarul...

DSLR sau mirrorless? Cu sau fara oglinda? Pentru dumneavoastra, Olympus OM-D E-M5 si Nikon 1 V1.

Nu o sa incerc nicidecum sa raspund celor doua intrebari din titlu, deoarece cred ca nu exista momentan un raspuns clar in ce priveste trendul acestei industrii. Sunt inca vremuri destul de tulburi iar piata este dinamica si influentata de o multitudine de factori. Ce pot spune insa cu certitudine este ca simt un fel de "recesiune" sau mai degraba o reticenta tot mai accentuata a cererii (a cumparatorilor, adica noi) vis-a-vis de oferta. Din punctul meu de vedere, preturile sunt inca "sus", prea sus pentru puterea de cumparare din Romania. Bine, acest fapt are cu totul alte explicatii si implicatii si nu o sa intru in amanunte acum. Sa fiu mai explicit - ma asteptam ca nivelul de pret al DSLR-urilor, cel putin al celor entry-level, sa coboare intr-o zona mai accesibila. Asta o spun in contextul in care piata "point-and-shoot"-urilor (a sapunierelor, adica  :-) este in declin (muribunda chiar), concurenta ce se face simtita din partea noii specii "ML" (mirrorless - fara oglinda) este tot mai acerba iar nivelul vanzarilor de camere foto (inclusiv DSLR!) in 2013 a scazut semnificativ, in discordanta cu asteptarile producatorilor. Fara indoiala, nu vreau sa insinuez ca familia DSLR ar fi periclitata din aceasta privinta. Insa aparatele ML devin o optiune tot mai facila, mai practica si nu in ultimul rand, ofera aproape aceleasi facilitati (uneori chiar o paleta mai bogata de functii) si nivel de performanta precum un DLSR entry sau mid-level. Iar daca ma voi referi la viteza si acuratetea sistemului de focalizare, in urma experientei personale (si a-priori, a altora mai experimentati inaintea mea) pot sa afirm fara teama ca ML-urile incep sa depaseasca DSLR-urile. Pentru mine, in multe situatii, viteza si precizia focalizarii conteaza foarte mult. La fel de mult pe cat ador obiectivele cu focalizare manuala ;-) (afirm acest lucru la modul cel mai sincer). Cred ca atat modul manual-focus cat si AF-ul aduc beneficiile lor, in diferite situatii si cerinte. Eu ma bucur de avantajele ambelor lumi. Insa asta reprezinta alta discutie...
Ceea ce vreau insa sa pun in discutie in acest articol o reprezinta avantajele noii generatii de aparate foto, cea "mirrorless", fara oglinda.  Istoria lor si detalii tehnice legate de acest nou val gasiti pe internet, ceea ce totusi vreau sa punctez aici este ca probabil meritul in aceasta inovativa tehnologie ii revine lui Sony. Ei au fost primii care au scos pe piata (si le-a trebuit o doza de "nebunie" sa faca asta intr-o lume dominata de conceptul "digital single-lens reflex") primele SLT-uri (oglinda fixa semi-transparenta), aparate hibrid care prevesteau oarecum aparitia unei alte noi generatii, cele lipsite complet de oglinda . Pentru cei mai putin initiati in detalii tehnice, DPReview ofera un articol foarte detaliat in acest sens, de unde puteti afla despre beneficiile si dezavantajele tuturor acestor tehnologii:

http://www.dpreview.com/articles/0000591749/evilmirrorless-vs-dslr-vs-slt

Mai concret, o sa va impartasesc cateva opinii, impresii si experienta legata de doua "reprezentante" ale acestui gen si anume Olympus OM-D E-M5 (pe numele lui intreg) si Nikon 1 V1. De ce acestea doua? Pentru ca, din punctul meu de vedere si nu numai, reprezinta oarecum extremele familiei - Nikon V1 este inca cel mai accesibil mirrorless (1300 lei la F64, cu obiectiv de kit 10-30mm) iar E-M5 este unul dintre cele mai scumpe (3900 lei body sau 4900 lei cu obiectiv de kit 12-50mm), fiind detronat in acest sens doar de Sony NEX-7 si "familia" Fuji X. Prin pretul sau apropiat de al unui bridge sau chiar al unei "sapuniere", Nikon V1 nu este nicidecum un aparat mai putin performant! Tin foarte mult sa subliniez acest fapt, intrucat multora le poate parea un gen de sapuniera ceva mai performanta. NU! Nikon 1 V1 este un aparat extrem de performant, mult peste nevoile multora dintre noi in acest domeniu. O spun sincer si raspicat, fara emfaza si exagerare. Nu putini sunt fotografii profesionisti renumiti (cautati pe internet detalii) care au ales V1 pentru a realiza multe din proiectele lor. Acest lucru ar trebui sa ne dea de gandit. Nu in ultimul rand, ergonomia lui V1, in ciuda tuturor opiniilor contrare, este una foarte buna. Pentru a imbunatati si mai mult acest aspect, eu am ales sa-l "decorez" si cu un grip OEM, de culoare alba (nu era negru pe stoc si oricum mi s-a parut interesanta combinatia clasica a non-culorilor ;-) )

 Poate singurul handicap (care in niciun caz nu este dramatic) al lui V1 il reprezinta degradarea calitatii imaginilor realizate la sensibilitate ISO ridicata - si aici ma refer la valori peste ISO2000. Sub acest prag, lucrurile stau bine, chiar mai bine decat ne-am astepta de la un senzor de dimensiunile acestea (sensibil mai reduse decat cele ale unui APS-C). Si daca am adus in discutie senzorul, trebuie mentionat ca face parte dintr-o generatie noua si este produs de Aptina (nu Nikon sau Sony). Aptina este o firma relativ tanara, derivata din Micron Technology (cei de varsta mea cunosc acest brand) ce produce senzori CMOS de inalta performanta.
Ce pot sa afirm asadar despre V1? Are dimensiuni reduse insa nicidecum nu e prea mic pentru "a sta bine in mana", e usor, foarte bine construit (ofera din plin senzatia de "scula pro"), foarte rapid si simplu in utilizare. Imaginile pe care le produce sunt de foarte buna calitate si nu difera de cele ale unor DSLR entry-level, chiar daca are "doar" 10 Mega-pixeli. As vrea de asemenea sa amintesc despre obiectivele disponibile pentru seria Nikon 1 - chiar daca optati initial doar pentru obiectivul 10-30mm de kit si planuiti ulterior sa cresteti familia de obiective, V1 va va oferi multa satisfactie in acest sens. As putea afirma chiar, fara sa gresesc, ca NU exista obiective slabe in familia Nikon 1. Superlativul insa in acest sens (pe care l-am avut si testat) il reprezinta Nikkor 1 18,5mm f/1.8 - o superba sticluta cu proprietati demne de toata lauda! Folosind combo-ul Nikon V1 + Nikkor 18,5mm am obtinut imagini de o claritate si culori excelente, mult peste asteptarile mele initiale. Pot spune ca Nikkor 18,5mm f/1.8 este cea mai performanta si totodata accesibila optiune pentru sistemul Nikon 1 (costa doar 900 lei, un pret infim in comparatie cu performantele oferite). Ar mai intra in discutie nou-aparutul Nikkor 1 32mm f/1.2, insa la cei 900 euro cat se pare ca va costa nu reprezinta o varianta prea accesibila majoritatii posesorilor de Nikon 1. De aceea, cred ca un "triunghi" ideal pentru acest sistem il poate reprezenta combinatia Nikkor 10-30mm + Nikkor 18,5mm + Nikkor 30-110mm (care este si el un teleobiectiv cu o optica foarte buna). Sau, daca nu sunteti neaparat adeptii zoom-urilor, atunci puteti inlocui 10-30-ul cu focala fixa Nikkor 10mm f/2.8, care ofera in plus o luminozitate crescuta. Reiterez aici aspectul focalizarii - V1, in combinatie cu oricare dintre obiectivele Nikon 1, ofera o viteza si precizie de focalizare net superioare oricarui DSLR din clasa entry-level, fie ca vorbim despre Canonikon sau alte nume sonore. Am spus suficient? :-)
Tot pentru a va intari parerea despre V1, vreau sa marturisesc ca am fost in concediu o saptamana la Sibiu (de unde cele doua articole anterioare despre centrul istoric al Sibiului si Muzeul Astra) iar in rucsacul meu se gaseau Nikon V1 si de asemenea performantul sau frate mai mare, Nikon D7000 - cu toata sinceritatea va spun ca, in decurs de o saptamana in care in fiecare dupa-amiaza am fotografiat orasul, centrul istoric si muzeul, nu am apelat deloc la D7000, ba chiar dupa primele doua zile l-am "concediat", lasandu-l la pensiunea unde am fost cazati. Astfel ca nu am avut cu mine decat V1 cu obiectivele 10-30mm si 18,5mm iar pentru siguranta, doi acumulatori OEM. Ulterior am renuntat complet la D7000 (si sistemul DSLR in general), pe care l-am vandut cu cateva saptamani in urma. Nu regret nicio clipa decizia, desi ea survine in urma unui an intreg de studiu si cumpanire in acest sens. Pentru mine primeaza acum dimensiunile, greutatea (intr-un cuvant - portabilitatea) si nu in ultimul rand, performantele legate de calitatea imaginii si viteza de focalizare (intre noi fie vorba, am avut in decursul timpului destule neplaceri legate de lipsa preciziei focalizarii pe diferite sisteme DLSR, provenite din camera, obiective si / sau incompatibilitatea dintre ele).
 Ar fi foarte multe de spus despre V1 (imagini realizate cu el gasiti suficient de multe pe internet) insa o sa ma rezum la cele de mai sus, pentru a-i face loc "vedetei emisiunii", Oly E-M5:

Cum aminteam mai inainte, de mai bine de un an de zile ma chinuiam sa gasesc o solutie dilemei mele: merita sa nu sa renunt la DSLR (fie el Canon, Nikon, Sony sau altul) in favoarea unui mirrorless??? Aceasta intrebare are sens in contextul a ceea ce eu produc in domeniul fotografiei, bineinteles - este un hobby, o pasiune chiar, dar nu am atins inca statutul de fotograf profesionist. Alti colegi fotografi insa pot avea alte cerinte si standarde...
M-am documentat temeinic in aceasta perioada (sursa fiind internetul, bineinteles) si cu toate ca "scorul" arata favorabil schimbarii, nu am fost suficient de determinat sa fac pasul acesta. Cred ca imi era teama sa renunt definitiv la DSLR, dar totodata nu puteam gasi o explicatie logica in acest sens. Nu cu mult timp in urma insa, multumita unui amic care mi-a prezentat pentru prima oara un ML performant - in persoana lui Nikon V1 (Zorislav, inca o data, toate cele bune! :-) ) - am realizat cat de matura a ajuns tehnologia ML in prezent. Din acel moment am simtit cumva ca se apropie ziua cand voi renunta la DLSR fara nicio teama. Ceea ce s-a si intamplat, de altfel. Sa revin la Oly, insa - dupa cateva luni de zile in care m-am acomodat cu V1, mi-am dat seama ca visul meu din 2012 se va implini foarte curand - acela de a deveni posesorul unui Olympus OM-D E-M5 :-)  ...citisem enorm de multe despre E-M5, vazusem mii de imagini facute cu el si aveam certitudinea ca este ceea ce imi trebuie - un aparat de dimensiuni mai mici decat cele ale unui DSLR, cu greutate semnificativ redusa (intra aici si obiectivele in discutie) si poate cel mai important, cu performante aproximativ egale sau chiar superioare unui DSLR, in unele privinte. Dar unele dintre cele mai puternice aspecte ce m-au hotarat sa ma decid au fost, trebuie sa recunosc, (in ordine aleatorie) aspectul retro, constructia de foarte buna calitate si culorile superbe, specifice Olympus (ma refer la imaginile produse de camera). Acest ultim aspect mi-a adus aminte de primul meu DSLR, un Olympus E-410, care nu era el prea performant insa culorile redate de acel aparat erau foarte atragatoare, aveau acel "je ne sais quoi" pe care l-am regasit si la Oly E-M5 :-)
Ok, sa trecem la partea practica: cum se comporta E-M5 in "viata de zi cu zi"? Raspunsul este unul singur: foarte bine! Excelent chiar! Mai putin un singur si unic aspect: durata de viata a acumulatorului (la o incarcare) - aici pot sa spun ca am avut o mica dezamagire - cu greu reusesc sa ating undeva pe la 200 cadre! Trebuie insa sa recunosc insa ca ma "joc" foarte mult cu aparatul intre declansari, sunt inca in proces de invatare si descoperire a potentialului aparatului si cu siguranta ca si acest aspect influenteaza negativ numarul de cadre ce le pot realiza la o singura incarcare. In egala masura m-am documentat cu privire la numeroasele optiuni din meniurile camerei care, odata activate sau dezactivate, pot afecta simtitor performanta acumulatorului, in sens pozitiv sau negativ. Oricum, am achizitionat un acumulator suplimentar si va recomand sa faceti acelasi lucru, in cazul in care va decideti pentru un Oly E-M5 - insa luati neaparat unul OEM care, desi este poate cu 100 lei mai scump, ofera performante net superioare celor de tip "replace" de pe piata. Pe de alta parte, ergonomia camerei este buna, insa nu excelenta, as putea spune - de multe ori ma trezesc tinand in mana V1 si minunandu-ma cat de buna este priza aparatului (fara grip-ul suplimentar!), comparativ cu Olympus (UPDATE 25.11.2013: am achizitionat un grip Olympus HLD-6 si situatia prizei in mana s-a imbunatatit radical :-)  ). Insa nicidecum acest lucru nu constituie o problema - manuirea aparatului devine fluenta si fara obstacole, odata ce te obisnuiesti cu el. Cum spuneam mai devreme, constructia este una de exceptie - corpul camerei este realizat in intregime din aliaj de magneziu si cu toate acestea isi pastreaza supletea si greutatea redusa. Spre deosebire de un DSLR, pot sa-l port o zi intreaga la gat fara sa simt ca ma afecteaza greutatea lui. Un alt aspect ar fi faptul ca am optat pentru un alt obiectiv "standard" decat cel din kit, alegand Panasonic 14-45mm f/3.5-5.6 in loc de kit-ul Olympus 12-50mm (UPDATE 25.11.2013: intre timp am renuntat si la Panny 14-45mm si am luat in schimb un Panasonic 14mm f/2.5, despre care pot afirma numai lucruri bune - focalizare rapida, silentioasa si calitate foarte buna a imaginii!). Nu a fost o decizie prea usoara, insa calitatea optica superioara a obiectivului Panasonic m-a facut sa renunt la protectia impotriva prafului si stropilor si a modului "macro" destul de performant oferite de obiectivul Olympus. Nu regret nicio clipa aceasta decizie - calitatea optica, constructia si nu in ultimul rand viteza de focalizare ale lui Panasonic 14-45mm sunt toate la superlativ! Demna de luat in considerare este de asemenea si "placinta" Panasonic 20mm f/1.7, o sticla extraordinar de performanta, compacta si usoara totodata, singurul sau minus fiind doar focalizarea usor mai lenta si zgomotoasa(UPDATE 25.11.2013: am vandut Panny 20mm f/1.7, motivul principal fiind viteza redusa de focus - pentru nevoile mele, cel putin). Acesta a fost de fapt primul obiectiv M4/3 achizitionat de mine si pot sa spun ca, desi ulterior am avut ocazia sa cumpar Panasonic 25mm f/1.4 pentru a inlocui pancake-ul, am hotarat sa nu renunt la Pana 20mm pentru ca este usor mai larg (unghiul de cuprindere) si optica sa nu lasa nimic de dorit (UPDATE 25.11.2013 - Completare - desi sunt mai satisfacut per total de Panny 14mm f/2.5 decat de 20mm f/1.7, 14-le este net inferior din punct de vedere optic! Compenseaza insa prin viteza de focalizare si dimensiuni).
In general, Olympus OM-D E-M5 nu mi-a oferit niciodata ocazia sa regret decizia de a renunta la Nikon D7000. Fara indoiala, atat V1 cat si E-M5 sunt aparate extrem de capabile, ce fac fata majoritatii situatiilor de fotografiere ce se pot ivi. Olympus E-M5 este fara indoiala o camera mai performanta decat V1, insa la un pret de patru ori mai mare! As mai vrea sa amintesc despre vizoarele electronice ale celor doua aparate - o sa fac asta "la comun", pentru ca mi se par aproximativ apropiate din punct de vedere al calitatii lor - pe scurt, ambele sunt excelente, atat in situatii in care lumina nu mai este atat de prezenta cat si ziua in amiaza mare, in lumina si contrast puternice. Din nou, nu stiu de ce, vizorul lui V1 este cumva mai "pe gustul meu", dar nicidecum diferenta intre cele doua nu este semnificativa. In ce priveste calitatea imaginii oferita de Oly, am numai si numai cuvinte de lauda - am avut destul de multe aparate DSLR si nu numai, unele dintre ele chiar de nivel profesional (Nikon D300, Nikon D700, Canon 5D MarkI, Canon 7D sunt cateva exemple), insa motorul JPEG oferit de E-M5 este pur si simplu senzational! Trebuie sa aveti un termen de comparatie solid pentru a putea aprecia cat de performant este acest JPEG-engine. Nivelul surprinzator de detalii, zgomotul foarte redus la sensibilitate ISO ridicata, culorile vii si lipsa artefactelor (hello Canon, Sony?!?) sunt numai cateva din atributele ce definesc imaginile JPEG oferite de E-M5. Bineinteles, nici RAW-urile nu sunt mai prejos. Nu folosesc inca LightRoom, insa editorul oferit de Olympus - Olympus Viewer 2 - mi se pare unul extrem de performant si bine dotat. Veti descoperi in el o multitudine de optiuni utile si simplu de pus in practica.
O sa ma opresc aici din incursiunea mea in lumea "mirrorless", pentru a nu prelungi inutil ceea ce intentionam sa va impartasesc. Cert este faptul ca, pentru mine cel putin, atat Nikon 1 V1 cat si (mai ales) Olympus OM-D E-M5 au reusit sa inlocuiasca cu succes orice DSLR pe care l-am avut vreodata :-)
Alte optiuni demne de luat in considerare (din specia mirrorless) le reprezinta familia "NEX" de la Sony (foarte bune calitativ si constructiv, insa limitarea in acest caz o reprezinta diversitatea redusa in familia de obiective E-mount si pretul foarte piperat al unora dintre ele) si de asemenea atragatoarele Fuji-X (X10/20, X100(s), X-Pro1 sau X-E1), insa si in cazul acestora pretul este prohibitiv, atat al camerelor cat si al opticii. Astfel, nivelul investitiei pentru a realiza un sistem cat de cat complet in cazul sistemului Fuji X este foarte ridicat :-(

In incheiere vreau sa mentionez cateva site-uri excelente din lumea fotografiei, fie ea digitala sau analogica, care m-au ajutat de-a lungul timpului in acumularea de noi cunostinte si nu in ultimul rand in deciziile pe care le-am luat in achizitionarea de tehnica foto:

http://www.dpreview.com/

http://www.bythom.com/    (Thom este preferatul meu - un tip extrem de documentat, experimentat si totodata echilibrat)

http://www.sansmirror.com/     (un al doilea site al lui Thom, exclusiv despre "mirrorless")

si nu in ultimul rand,

http://www.luminous-landscape.com/index.shtml

Lumina buna!

Nihil sine Deo!

"De ce cred(em) ca exista Dumnezeu?" Iata un cliseu caruia, in neputinta mea, m-am gandit sa-i caut un raspuns...

In primul rand, pentru ca El insusi o afirma, dezvaluind totodata caracterul Sau imuabil, in dialogul pe care il poarta cu Moise:

Exodul, Cap.3, vers. 13-14

Niciun alt dumnezeu, zeu, idol sau alta pretinsa entitate cu caracter mai mult sau mai putin divin din istoria umanitatii nu a afirmat un asemenea lucru. Nu in felul acesta! Nu o sa intru in amanunte acum pentru ca asta ar starni discutii interminabile care nu duc nicaieri. Au existat si exista o sumedenie de "variante" ale revelarii caracterului divin de catre diversi "dumnezei": "singurul", "unicul", "atotputernic", "creator", "arhitect" etc. - dar niciuna dintre acestea nu poarta atributul adevaratei unicitati, imposibil de confundat: "Eu sunt Cel ce sunt.".

In al doilea rand, cred si mai ales ma incred in Dumnezeu pentru ca am meteahna asta de neinlaturat de a-mi analiza in fiecare zi gandurile(cel mai adesea seara, la "bilant"), actiunile, comportamentul, vorbele si "fructele" pe care le-am produs in ziua care tocmai s-a incheiat. Nu o fac intr-un mod obsesiv, bolnavicios, insa imi place sa cred ca posed un caracter introspectiv.

Tot printr-un defect de genul asta mai observa atent tot ce se intampla in jurul meu, pe cat de mult posibil. Observ oameni, fapte, vorbe, atitudini si uneori "presimt" poate chiar ganduri. Nu o fac cu intentia de a judeca toate acestea, ci doar pentru a le stoca in stiva interminabila a comportamentului si constiintei umane, cu strict sens contemplativ.  Poate de aceea imi lipseste concentrarea profunda (in munca obisnuita) pe care o sesizez la unii dintre semenii mei, uneori cu un strop de invidie. Eu nu am aceasta capacitate de concentrare (nu la un nivel "sanatos", cel putin), poate tocmai din cauza atentiei excesiv distributive.

Pentru a-mi incheia ideea - imi inventariez in fiecare zi gandurile si faptele, iar suma lor este de multe ori negativa ! Ma uit apoi in jur si vad acelasi lucru... insa cel mai tare ma cutremur din pricina mea. Si cu cat groaza aceasta se acumuleaza mai mult, cu atat mai puternic mi se releva Dumnezeu, in lucrarea sa extraordinara pe care o  desavarseste in multi dintre noi, uneori independent de vointa noastra. Paradoxal, nu? Pana a nu citi Noul Testament insa, credeam ca traisem si aflasem multe lucruri frumoase, bune si interesante. Ei bine, acum pot afirma ca anul 2005 a fost pentru mine momentul "t-zero" - a fost anul in care, multumita harului si bunavointei lui Dumnezeu, am deschis Biblia si am inceput sa o citesc, hranindu-ma zi de zi din intelepciunea infinita a Cuvantului. De atunci, in fiecare zi, acele cuvinte vii imi vorbesc cu blandete si ma calauzesc in incercari.

Iar acum o sa sterg tabla cu buretele bine stors si o sa o iau de la inceput...

Ma chinui de ceva timp sa ofer o finalitate si coerenta acestui mesaj. Nu stiu de ce, il tot amanam. De fapt, cred ca stiu, insa mi-e teama sa recunosc - este vorba despre aceeasi teama - cea in fata esecului (mai ales cumpanind importanta celor ce se transmit). Insa am invatat ca teama nu e sanatoasa, indiferent in fata carui obstacol se manifesta. Mare parte din randurile (sau gandurile) acestea au fost scrise intai in sufletul meu, in "memoria mea afectiva", de-a lungul catorva ani. Dupa cum aminteam, am incercat sa le prezint cat mai onest si inchegat in acelasi timp (nu neaparat si cronologic).

Nu o sa invoc dovezi si motive stiintifice pentru a pleda in favoarea existentei lui Dumnezeu (desi ele exista din abundenta, cautati doar!) - pentru mine acum este suficient faptul ca El s-a intrupat in Hristos si ne-a transmutat intr-o irevocabila neprihanire, prin credinta noastra in jertfa Lui de pe cruce!

Voi (re)itera afirmatia cea mai importanta: Dumnezeu exista, fie ca vrem sa stim, sa acceptam, sa recunoastem sau nu. Dar mai mult decat atat - nu numai ca exista, ci El nu este ceva indepartat, vag, abstract, care lucreaza numai "in ascuns", iar afirmatia "El exista" nu este o axioma, la fel cum nici Dumnezeu nu se identifica cu demiurgul lui Platon. El este real, prezent si omnipotent, in si in afara acestei lumi pe care noi o percepem cu cele cinci simturi elementare si limitate, precum si inauntrul si in afara fiintei noastre.

Intr-un tarziu poate vom pricepe ca realmente nimic din lumea asta nu ne apartine si nu avem mai niciun merit in evolutia "spirituala" sau "tehnico-stiintifica" din pricina carora ne tot infoiem zi de zi. Prin insasi nasterea noastra datoram totul lui Dumnezeu si parintilor nostri, in plan secund. Orice talent, dar sau har pe care il avem nu este meritul nostru, nu ne apartine - ele sunt atribute exclusiv divine si ne-au fost imprumutate pe durata scurtei noastre existente. De ce? Pe scurt - pentru slava si gloria numelui Sau. Nu exista o alta explicatie. Dumnezeu se releva oamenilor prin Hristos si chiar prin noi insine. Prin fiecare dintre noi, cei care Ii propovaduim cuvantul sau devenim noi insine "reflexii" vii ale personalitatii Sale. Trebuie amintit aici un fapt de o insemnatate capitala: pentru a nu mai avea nicio justificare in ziua judecatii, pentru ca nu am vrut sa-L cunoastem pe deplin, bunul nostru creator ne-a mai harazit cu doua elemente extraordinare ce contureaza existenta noastra pamanteasca: libertatea de a alege si constiinta.
Pe de alta parte insa, infinita noastra aroganta determina comportamentul nostru cotidian de fiinta nemuritoare, eterna si omnipotenta. Prin mai tot ce facem noi oamenii, Il respingem, Ii negam existenta si rolul lui Dumnezeu in toata creatia. In antiteza, tot ce a facut si face Hristos este numai si numai pentru Dumnezeu!
Asadar sa nu uitam cel mai important aspect - nu exista alt drum catre mantuire decat prin Isus Hristos. Numai in si prin El suntem pe deplin iertati si considerati neprihaniti. Orice altceva este ratacire si duce catre pierzanie. Acest lucru il afirma raspicat Hristos insusi:

Ev. dupa Ioan, Cap.3, vers. 14-21

Ev. dupa Ioan, Cap.11, vers. 25-26

Ne inconjuram de o sumedenie de bunuri materiale care ne domina si dicteaza sensul existentei, uitand complet de "amanuntul" ca niciunul din acestea nu ne vor fi de folos in clipa mortii. Nu luam nimic cu noi dincolo de viata pamanteasca - cu atat mai putin putem preveni, prezice sau evita acel moment.
Cei mai multi dintre noi traim in minciuna intr-o asa masura incat nu mai putem distinge adevarul, el devine tot mai indepartat si intangibil, minciuna devenind ea insasi natura noastra - si aici voi folosi o expresie luata cu imprumut: la fel cum nici pestele nu poate distinge ca este ud, nici noi nu putem identifica sau condamna minciuna in care traim, decat prin prezenta si implicarea lui Dumnezeu in viata noastra.

Revenind la o idee de adineaori si intr-o nota mai pozitiva - cred ca cea mai desavarsita, mai frumoasa si mai mareata lucrare pe care Dumnezeu o incepe si o continua la nesfarsit nu este aceea a creatiei si evolutiei Universului sau naturii, ci in mod particular si unic lucrarea tainica pe care o desavarseste, in timp, in inima si viata fiecaruia dintre noi. Universul, natura si toata creatia I se supun neconditionat, afara insa de om. Fiecare molecula din acest univers Ii da ascultare si slava, mai putin atomii corpului nostru. Ei sunt razvratiti, la fel cum este intreaga noastra fiinta. Asta este de fapt si "miza jocului", nu? Am cazut din Paradis si de atunci ne inversunam sa credem ca suntem omniscienti, omnipotenti si vesnici, in pofida istoriei si vietii insasi care ne arata de fiecare data contrariul.

Cunoasterea lui Dumnezeu ca Trinitate: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Cum putem oare afirma credinta noastra in Dumnezeu de vreme ce noi nu-L cunoastem pe Hristos? Sau cum putem pretinde calitatea de crestin fara atingerea Duhului Sfant? Sau toate acestea fara pocainta si smerenie...

Dumnezeu ne vorbeste necontenit, prin gratia si indurarea Sa inepuizabile, pana la finalul existentei noastre, intr-o varietate de ocazii si moduri. Din pacate vointa (sau dorinta) noastra de a-L asculta este extrem de limitata. La fel si capacitatea noastra de a intelege adevarul si viata, in afara revelarii de natura pur divina.

Nu am intentionat sa supar pe nimeni prin acestea. Ele sunt ganduri si trairi care in primul rand privesc propria persoana, eventual in plan indepartat pe altii, dar pe nimeni in mod particular. Redusi la esenta, suntem toti "o apa si-un pamant". Nu sunt cu nimic mai bun decat cei din jurul meu, poate eventual mai rau sau mai neputincios.

In final, voi asterne cateva idei desprinse din toti acesti ani de credinta, necredinta, caderi si izbande.

- Dumnezeul meu, iti multumesc pentru toti oamenii pe care i-ai transformat in ingeri pentru mine (le multumesc din inima - cine sunt acestia, o stiu ei mai bine) si pentru toti ingerii pe care i-ai facut oameni pentru a ma calauzi!

- Din pacate observ ca in majoritatea timpului traim intr-o implicita negare a totalei dependente de Dumnezeu, dar constientizarea si acceptarea acestui adevar il transforma in piatra de temelie a viitoarei noastre existente in si prin El.

- Singurele arme care ne sunt de folos in lupta pentru sfintire (mantuire) sunt ascultarea, postul si rugaciunea. As vrea sa le pot folosi cel putin la fel de des precum mananc.

- Nu am cunoscut niciodata nimic mai inaltator decat prezenta lui Hristos in mine. Pacat insa ca de prea multe ori Il scot afara pe usa inimii mele...

- Da, este un razboi extrem de greu si indelungat (viata de crestin) - el se va castiga insa batalie cu batalie, prin ascultare, rugaciune, rabdare, incredere in Dumnezeu si perseverenta in toate cele enumerate.

- Noi oamenii tindem sa ierarhizam greselile si pacatele noastre - mie insa, acum, orice pacat mi se pare la fel de respingator.

Dumnezeu sa va binecuvanteze pe toti,

Amin!

Astra, cel mai mare muzeu din Europa

 

      Acum mai bine de o saptamana, in cursul ultimei mele vizite in Sibiu, mi-am rezervat o zi intreaga revederii muzeului Astra, un complex muzeal ce se intinde pe o suprafata de o suta de hectare iar povestea lui incepe acum mai bine de o suta de ani :-)  Frumos, nu-i asa?
      Ca de obicei, nu o sa ma adancesc in detalii legate de istoria complexului sau de alta natura.
O sa ofer totusi cateva informatii utile pentru dumneavoastra, cei interesati de vizitarea acestui loc rupt parca dintr-o alta dimensiune temporala. In afara de cei zece kilometri de alei asfaltate pe care le puteti strabate, inconjurati fiind tot timpul de verdele linistitor al naturii, e bine sa stiti ca in interiorul complexului exista si doua pensiuni si chiar doua restaurante, dintre care unul (cel pe care l-am incercat in mai multe randuri) va poate oferi un mic-dejun sau pranz extraordinar de gustoase (este vorba de cel din spatele morilor de vant din imaginea de mai sus). La intrarea in complex veti primi un pliant extrem de util ce contine harta si traseele complexului precum si punctele de interes. Tot la ghiseul unde achitati taxa de intrare puteti afla mai multe informatii, daca este cazul. Nu uitati ca pentru a folosi aparatul foto in interiorul complexului trebuie sa achitati o taxa suplimentara de 5 lei. In total sunt 15 lei pentru intrare si taxa foto. Mi se pare un pret de bun-simt, avand in vedere ca pentru a vizita Muzeul de Arta al Timisoarei (Palatul Baroc) am platit cel putin aceeasi suma ;-)
      Cum va spuneam la inceput, vizita poate dura si o zi intreaga iar uneori, daca petreceti mai mult timp la fiecare punct de interes, chiar mai multe zile. Sunt totusi o suta de hectare de istorie si traditie romaneasca de vazut acolo...
      Ce pot sa va spun, in incheiere, este ca Muzeul Astra din Sibiu este unul dintre cele mai frumoase locuri ce le-am vazut vreodata. Primavara a contribuit si ea la imbogatirea peisajului precum au facut-o si oamenii deosebiti (voluntarii) care ingrijeau gospodariile traditionale din muzeu.

 

 

 

Hermannstadt, die schönste Stadt

          Da, este vorba despre Sibiu... pentru mine este cel mai frumos oras din Romania (dintre cele pe care le-am vazut). Ce motive am sa afirm acest lucru? Multe, prea multe. Arhitectura, in primul rand - nu inceteaza sa ma uimeasca prin frumusetea ei perfect conservata in timp (sau restaurata), de fiecare data cand revin; bunul-gust, curatenia exemplara, aerul boem si totodata cosmopolit; atmosfera medievala a stradutelor inguste, a turnurilor si zidurilor de aparare; lipsa poluarii si a prafului din aer, absenta binefacatoare a cluburilor (discotecilor) din zona centrala; in contrast cu mentiunea anterioara - opulenta vietii cultural-artistice (teatre, cinema, opera, muzee, evenimente din lumea muzicii, etc.). Sa continui?!? Da! Dintre toate "culturalizarile", muzeele "Astra" si "Brukenthal" sunt doua obiective ce NU trebuie ratate cu niciun pret. Pentru primul va recomand cu caldura sa va rezervati o zi intreaga - fiecare secunda devine pretioasa acolo. Sunt atat de multe lucruri minunate de vazut si descoperit la muzeul in aer liber "Astra", incat cuvintele mele nu pot descrie nici pe departe acest lucru (de fapt, voi incerca un timid articol in zilele urmatoare, insotit de cateva imagini de acolo). Nu vreau sa neg - imi plac Timisoara si mai ales Brasov, unde am copilarit, insa am avut o imensa revelatie saptamana trecuta, la ultima mea vizita in Sibiu...

P.S. : cateva recomandari pentru solutionarea unei probleme ce ne consuma zilnic existenta - restaurantul "Crama Sibiul Vechi" si nu in ultimul rand, restaurantul "Delis", ambele in zona centrala ("Crama" este aproape de intrarea in Piata Mare iar "Delis" se afla in Piata Mica). Desi preturile nu sunt chiar modeste, la "Crama Sibiul Vechi" puteti lua pranzul intr-un decor
rustic, traditional romanesc iar la "Delis" puteti servi meniul zilei, consistent si foarte bine preparat, de data aceasta sub 20 lei ;-)
...inspre dupa-amiaza insa, pentru o limonada racoroasa, o cafea buna si un strop de
 "belvedere", incercati cafeneaua "Cafe Wien", pe care o puteti gasi in spatele bisericii luterane.
 Oricum, toate trei sunt surprinse in cateva din imaginile de mai jos ;-)