Photography

Through so many fences, through so many lenses / We capture the light and defeat the darkness. Always seeking the truth, seeking for our roots, / We are writing our life in rich colors - chronicles of misery or wealth. From the black depths of our souls to the very lightness of our faith / We render with many different shades of gray / A glimpse of reality, a sparkle of future or only the past fading away. Seeing evil, seeing truth, seeing bad or seeing good, / But never judging with the mind what the heart cannot see, /Abandoning ourselves, we keep our spirits free. So many unshared worries and so many unwritten stories, / Forgotten destinies and hidden truths, / We immortalize the magic of an instant / By painting it with beautiful rays of light.

A few words...

Fotografia mea
My passion is photography. I am practicing it as a hobby and my camera is always with me, wherever I go...

vineri, 23 ianuarie 2015

A fost odata ca niciodata...




- Tati!!! Tatiiii...
- Da, draga mea?
- La-la?!? La-la?!? ...privirea ei intrebatoare era acum indreptata catre ecranul lipsit de viata al televizorului.
- Nu, tati, stii doar ca seara nu vedem "La-la"... trebuie sa mergem acum la culcare!
- La-la, la-laaa...
Cu un falfait greoi de aripi, isi lua zborul inca una din acele zile in care abia astepti sa se faca liniste, sa asezi capul pe perna si sa te afunzi intr-un somn adanc, reconfortant...
Sa fi fost vreo doua ceasuri inainte de miezul noptii, cand plansetele izbucnira dinspre camaruta ei, insa nu erau notele obisnuite, atat de familiare ci un cantec ciudat, care m-a tintuit o clipa pe loc: "La-laa, la-laaaaaa!!!". Desi plansul acesta era ceva diferit, sentimentul de deja-vu m-a cuprins indata. Ana s-a indreptat cu pasi usori catre camera ei...
In timp ce micuta se linistea la pieptul mamei, un gand venit parca din strafundurile existentei mele m-a cuprins si in urmatoarea clipa totul parea aievea: eram eu, la vreo 3 anisori, asezat cuminte pe scaunelul meu rosu din lemn, ascultand cu nesat povestea strabunicii. "Maica", asa o numeam eu, imi citea adeseori din fermecatele pagini ale cartilor copilariei (O mie si una de nopti, Povesti nemuritoare, Basmele romanilor sau chiar din sfanta Biblie) sau imi depana povesti si intamplari din tineretea ei indepartata. Avea multe pe cap, biata de ea (treburile casei, in timp ce parintii erau la servici) insa niciodata nu prididea sa imi citeasca si sa imi povesteasca. Era o femeie cu zece clase!
Pe atunci cu siguranta nu erau la moda masinile de spalat automate, robotii de bucatarie sau serviciile de catering. Muncea cat era ziua de lunga pentru a ne pastra curatenia si pregati de-ale gurii... cu toate astea, in momentele ei de odihna imi citea o sumedenie de povesti fascinante sau imi povestea intamplari pe care le traise sau auzise, dintre care unele mi-au ramas adanc intiparite in memorie :-)
Intre timp se facuse liniste... fetita noastra a patruns din nou pe taramul visurilor.
Am stat apoi o vreme buna si am reflectat asupra intamplarii. In cele saisprezece luni de cand a venit pe lume, nu cred ca am permis sa stea in preajma televizorului prea mult... si totusi...
Traim vremuri in care familia, rolul ei, moralitatea si sistemul de valori nu mai sunt in prim-plan. Au fost detronate de catre cariera, zeul media si multe alte "valori" moderne fara de care nu ne putem concepe traiul zilnic.
Nu readuc in discutie nimic nou, toate acestea s-au spus de prea multe ori - vreau insa, in primul rand pentru mine insumi, sa constituie un memento trist.
Imi doresc sa reinvii pentru copilul meu acele valori uitate, acel univers al basmelor si momentele magice ale propriei copilarii, in care jucariile extravagante, tehnologia avansata si succesiunea accelerata de imagini pe ecranele televizoarelor HD nu existau, nu isi aveau locul. Totul se rezuma la exercitii de imaginatie si o fascinatie profunda iscata de misterele ascunse in paginile cartilor. Poate nu o sa ma credeti, insa cele mai placute si pregnante amintiri din copilaria mea sunt acelea in care ma regasesc asezat pe scaunel, cu ochii atintiti asupra strabunicii si cu manutele frematand de nerabdare, in asteptarea finalului povestii. Mai tarziu, dupa moartea ei, i-au luat locul discurile de vinyl si propria colectie de carti.
Sunt constient ca nimic altceva nu alieneaza mai mult o fiinta umana decat adormirea propriei imaginatii si lipsa de comunicare, de interactiune cu ceilalti, de impartasire a gandurilor si dezbatere a ideilor...
Sunt determinat ca de acum inainte sa-i citesc mai mult fetitei mele. Sa renunt la momentele de "relaxare" in care citesc ceea ce ma preocupa doar pe mine, pierd timpul pe internet sau fac orice altceva si sa-i cultiv copilului pasiunea pentru carte, sa-i starnesc totodata imaginatia. Sa pastrez ecranul televizorului (sau al computerului) mai mult oprit, pentru ea. Vreau sa fiu un parinte "demodat", desuet, fara insa a cadea in extreme. Nu vreau sa o privez de beneficiile tehnologiei sau internetului insa vreau sa inteleaga unde poate gasi echilibrul intre toate acestea.
De fapt, cred ca toate aceste mici schimbari ar fi deopotriva benefice pentru noi, cei mari...  :-)
O noapte linistita va doresc!








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu