Cand vine vorba despre arta culinara, ne place sa ne consideram cunoscatori, experimentati. Nici eu nu fac exceptie de la aceasta regula nescrisa. In ce priveste restaurantele, de ceva vreme incoace eu unul am renuntat sa mai alerg la "pomul laudat" ci mai degraba merg uneori pe instinct. O sa ma rezum in randurile ce urmeaza strict la "bucatariile" Timisoarei - mai exact, de data aceasta o sa arunc o scurta privire piezisa asupra pizzeriilor, care mai de care mai renumite, mai originale, cu meniuri si pliante sufocate de superlative si fotografii (culese de pe internet) ale aratoaselor pizze napoletane. Daca ar fi sa incropesc in graba un "Top 3" al celor mai bune pizzerii din Timisoara, in umila mea opinie si intr-o ordine aleatorie, as alege "Da Toni", "Pizza Hut" (Iulius Mall) si "San Marzano" (parca cea din complexul studentesc e mai savuroasa decat in celelalte locatii). Nu cunosc toate pizzeriile din Timisoara, fara indoiala - insa multe alte nume "sonore" (decat cele deja mentionate) le-am incercat de-a lungul celor cinci ani de "timisorean". Concluzia? ...de cele mai multe ori am fost profund dezamagit. Nu o sa intru in detalii acum - ce pot mentiona insa la categoria "defecte" sunt aluatul prost facut (insuficient copt sau prea gros) si ingredientele (topping-ul) de slaba calitate (fie ca nu erau proaspete, fie ca pur si simplu erau de o calitate indoielnica - majoritatea cazurilor). Ei, sa n-o mai lungesc - in afara de cele trei mentionate, nu sunt deloc incantat.
De curand insa - si acum ma apropii de intriga micului roman - printr-o fericita imprejurare (Lili, iti multumesc inca o data!) am aflat despre o pizzerie serioasa din... Mosnita Noua :-) Da, stiu, mentionam la inceput ca nu mai dau fuga la pomul laudat - de data aceasta insa, o voce interioara mi-a spus ca o sa fie bine. Si (foarte) bine a fost! Impreuna cu alti trei colegi de servici, la insistentele mele, am comandat fiecare cate o pizza de la...
http://www.pizzerialapaul.ro/
sau Facebook:
http://www.facebook.com/pages/Pizzeria-La-Paul/286061381450450
In cazul in care aveti o comanda mai consistenta, livrarea poate fi "la domiciliu". Intr-un cuvant, este o afacere de familie, care produce o pizza delicioasa, bine facuta, de dimensiuni generoase.
Va incurajez chiar sa vizitati cat mai curand mica dar cocheta pizzerie din Mosnita Noua - o veti gasi la intersectia cu drumul catre Mosnita Veche, pe coltul din partea stanga (venind dinspre Timisoara). Pot sa va asigur ca veti savura o pizza buna si veti fi tratati asa cum se cuvine.
In incheiere, va doresc o pofta... enorma! ;-)
MUltumim ca apreciati produsele noastre!
RăspundețiȘtergere